Opțiuni de livrare
Opţiunile de livrare sunt disponibile imediat ce aţi primit un e-mail sau un mesaj text din partea GLS cu informaţii despre expediere.
Exclusiv în cazul contractelor comerciale încheiate cu persoane juridice în baza unor oferte individuale negociate, aveți posibilitatea de a selecta și influența livrarea conform dorinţelor dumneavoastră. Chiar înainte ca o expediere să fie efectiv în livrare către dumneavoastră, GLS vă oferă o gamă variată de opţiuni de livrare.
Prin intermediul unui al doilea e-mail sau mesaj text, GLS vă informează despre momentul când estimează că va ajunge comanda dumneavoastră, indicându-vă chiar un interval de livrare de trei ore. Astfel, veţi şti dacă este cineva la adresă în acea zi, pentru a accepta expedierea.
Dacă acest lucru nu se întâmplă şi rataţi prima încercare de livrare, opţiunile de livrare sunt din nou disponibile. Veţi primi un e-mail sau un mesaj text ce conţine un link care vă îndrumă direct către opţiunile de livrare pentru expedierea dumneavoastră. Puteţi selecta cel mai potrivit mod de a vă primi expedierea pentru a doua încercare de livrare.
Alegeţi o dată de livrare
Puteţi alege o dată anume. Aveţi la dispoziţie patru zile lucrătoare după prima dată estimativă de livrare pentru a selecta o nouă dată. Trebuie doar să selectaţi opţiunea “Nouă dată de livrare” şi să confirmaţi. GLS va livra expedierea în ziua dorită.
Introduceţi noua adresă
Puteţi alege să vă livrăm expedierea la o adresă diferită decât cea pe care aţi precizat-o iniţial când aţi plasat comanda. Alegeţi opţiunea “Nouă adresă de livrare”, introduceţi noua adresă şi confirmaţi. GLS va redirecţiona instant expedierea dumneavoastră.
Preluare de la o locație GLS
Puteți alege să preluați expedierea de la o locație GLS. Trebuie doar să selectați opțiunea "Preluare personală de la un punct de contact GLS" și să confirmați.
Refuzul expedierii
Puteţi refuza preluarea unei expedieri online. Această opţiune ar putea fi luată de exemplu în considerare, dacă nu aţi comandat produsele sau dacă aţi anulat comanda de produse. Trebuie doar să selectaţi opţiunea “Refuz” şi să confirmaţi. GLS va transporta expedierea înapoi la expeditor.
Procesul de livrare
GLS livrează expediții în zilele lucrătoare, de luni până vineri - pe teritoriul României de obicei în decurs de 24 de ore. Cu toate acestea, acest timp standard de livrare nu este asigurat sau garantat. Expedierile sunt transportate pe cale rutieră, astfel că blocajele în trafic pot duce la întârzieri.